Un rest de țigară aruncat la întâmplare poate provoca un incendiu într-un timp foarte scurt, mai ales dacă ajunge pe materiale combustibile, cum ar fi lemnul.

La un pas de un incendiu de pădure am fost, în această după-amiază, pe DN5B, la Bălănoaia. Vegetația uscată de pe marginea drumului s-a aprins, existând pericolul ca flăcările să se extindă și să ajungă la copaci.
Din fericire incendiul a fost observat la timp. Pompierii au intervenit rapid, în final fiind vorba despre aproximativ 150 mp de vegetație uscată.
Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentRomânia şi Bulgaria au ajuns la o înţelegere reciprocă asupra relaxării traficului dintre cele două ţări
Articolul următorPrețul la carne și mezeluri s-ar putea dubla