Un incendiu violent s-a produs ieri în localitatea Stejaru, unde o locuinţă a fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
Două persoane au nevoie de îngrijiri medicale, după ce au suferit arsuri. Este vorba despre un băiețel, în vârstă de aproximativ doi ani, cu arsuri pe torace, membru superior drept, membru inferior drept și la nivelul feței.
Copilul, conștient și cooperant, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital. A doua persoană rănită a fost un bărbat, în vârstă de 34 de ani, ce prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare. Acestuia i-a fost acordat primul ajutor, fiind transportat de echipajul SMURD la un spital din capitală.
Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta în interiorul bucătăriei. Au ars bunurile combustibile din încăperea respectivă, iar incendiul s-a propagat prin tavan și în podul casei. Au mai fost afectate bunuri din camera alăturată, iar pereții încăperii s-au afumat. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de aragazul defect.
Sursa: Realitatea de Giurgiu