Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu – Comisariatul Judeţean Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unor mijloace de transport, nereguli privind transferul a peste 50 de tone de deşeuri metalice.

Ieri, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat trei cetățeni ucraineni cu vârste cuprinse între 46 şi 69 de ani, care conduceau trei ansambluri rutiere, formate din cap tractor și semiremorcă.

Şoferii transportau deşeuri metalice, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăţi din Ucraina. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 55.840 kilograme deșeuri metalice.

Procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că acesta nu îndeplinește condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentTrei şcoli din judeţul Giurgiu vor fi consolidate seismic pe banii statului
Articolul următorPatru bărbaţi, reţinuţi pentru furturi din magazine şi agenţii de pariuri din 10 judeţe