Aproape două zile, pisicuța din imagine a fost căutată de stăpânul său prin apropierea casei.

Pentru că dispăruse fără urmă, acesta s-a gândit că i s-a întâmplat ceva rău.
De dimineață, el a văzut-o, speriată, pe acoperișul unei clădiri din localitatea Oinacu și, când și-a dat seama că nu o poate coborî singur, a cerut ajutorul pompierilor.
Ajunși la fața locului cu o autospecială dotată cu accesorii pentru salvare, pompierii au coborât pisicuța în siguranță.
Aceasta a venit imediat în brațele colegului nostru Alexandru, simțind că acesta o va ajuta. Ce-i drept era și o pisicuță destul de blândă.
Dar cea mai mare bucurie a fost pentru stăpânul său, care și-a recuperat animalul de companie și a urmărit cu sufletul la gură intervenția pompierilor.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAproximativ 5.000 de pachete de ţigări, descoperite de poliţiştii de frontieră giurgiuveni
Articolul următorAccident rutier pe DN 5C, la Malu. Două persoane au fost rănite