Marți, 13 iunie a.c., începând cu ora 11:00, Detașamentele de Pompieri Giurgiu și Bolintin Deal își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier militar.
Aceștia vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor afla informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.Specialistii din cadrul Inspectiei de Prevenire vor fi organiza un punct de informare preventivă, unde vor fi abordate următoarele teme:
- folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze;
- instalarea detectoarelor de fum și de gaz în locuințe;
- supravegherea și informarea copiilor, astfel încât aceștia să cunoască riscurile la care se expun în orice împrejurare.
Activitățile se vor desfășura în aer liber, la următoarele sedii:
- Detașamentul de Pompieri Giurgiu, din strada Uzinei nr. 48;
- Detașamentul de Pompieri Bolintin Deal, din strada Republicii nr. 3 A.
În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil. Acțiunea “Ziua Porților Deschise” este organizată în contextul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România și Zilei Informării Preventive – Marți 13.
Sursa: Realitatea de Giurgiu