Trei bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce au fost depistaţi de poliţişti în timp ce conduceau autoturismele sub influenţa alcoolului sau fără permise de conducere.

Ieri, la ora 11.45, pe D.J. 411, în localitatea Hotarele, județul Giurgiu, a fost depistat un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Un alt caz a fost constatat în jurul orei 11.15, pe strada Eroilor, din localitatea Vedea, județul Giurgiu. Poliţiştii au depistat un tânăr de 25 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un motociclu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Tot ieri, dar în cursul serii, un bărbat, de 47 de ani, din localitatea Ogrezeni, județul Giurgiu, a fost depistat pe D.J. 601, în localitatea Malu Spart, in timp ce conducea un autovehicul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul Drager și prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedent6 pericole ale sedentarismului
Articolul următorCu drag, despre București! – Emisiune sărbătoare la Realitatea PLUS, cu Alexandra Păcuraru și Laurențiu Botin – ora 20:00