La data de 28 decembrie 2022, ora 10.25, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin S.N.U.A.U.112, de către o femeie, din comuna Prundu, județul Giurgiu, cu privire la faptul că în fața locuinței sale se desfășoară un conflict, în care sunt implicate mai multe persoane, iar soțul său ar fi fost înjunghiat.

În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, în urma unui conflict verbal, un bărbat, de 44 ani, din comuna Prundu, județul Giurgiu, ar fi fost lovit cu un obiect contondent-tăietor, în zona capului, cât si a membrului superior stâng și a membrului inferior stâng, de către trei bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 45 de ani, din aceeași localitate.

Bărbatul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, leziunile traumatice suferite punându-i în primejdie viața.

În dimineața zilei de 13 februarie a.c., polițiștii Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Serviciului Acțiuni Speciale şi ai Serviciul Criminalistic, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au pus în executare, în comuna Prundu, județul Giurgiu, un mandat de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere.

În urma activităților desfășurate, pe baza probatoriului administrat, cei trei bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore.

Astăzi, 14 februarie a.c., aceștia vor fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentUn nou cutremur în România – Seismul a avut 5.7 grade pe scara Richter
Articolul următorGiurgiu. Incendiu violent la podul unei case din localitatea Ogrezeni