În ultimele 24 de ore, poliţiştii giurgiuveni au depistat, în urma controalelor în trafic, mai mulţi şoferi băuţi sau care conduceau deşi aveau acest drept suspendat. Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosare penale.
Ieri, la ora 22.38, în localitatea Cîmpurelu, județul Giurgiu, a fost depistat, un bărbat, de 45 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul drager, care a indicat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, însă a refuzat recoltarea acestora.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Tot ieri, la ora 19.30, în Piața Gării, din municipiul Giurgiu, a fost depistat un bărbat, de 25 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat.
Şoferul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Tot în Giurgiu, dar la ora 18.20, pe strada Unirii, a fost depistat un bărbat, de 26 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Sursa: Realitatea de Giurgiu