Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată ieri, la ora 17.05, prin apel 112, cu privire la faptul că pe D.J. 603, în localitatea Uzunu, județul Giurgiu a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism.

Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, un minor, de 17 ani, din localitatea Stoenești, județul Giurgiu, a condus un autoturism, pe D.J. 603, provocând un eveniment rutier, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.

Fiind efectuate verificări în baza de date, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât minorul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,89 ml/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCum pot românii să obțină bani de la autorităţi pentru panouri solare. Anunțul ministrului Mediului, Tanczos Barna
Articolul următorPeste 49 de tone deşeuri de pilitură de oţel, oprite la PTF Giurgiu