În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Municipal Giurgiu, pe ordinea de zi au fost supuse atenției consilierilor 20 de proiecte de hotărâre.

Printr-un proiect de hotărâre,  a fost aprobat prețul local de facturare al energiei termice livrată populației municipiului Giurgiu în sistem centralizat în scopul preparării apei calde.

Concret, începând de astăzi instituțiile pubice, unitățile școlare și blocurile de locuințe din municipiul Giurgiu vor beneficia și de apă caldă în sistem centralizat:

”Realizăm ceea ce a fost oprit în urmă cu 25 de ani. Din acest moment, în municipiul Giurgiu, funcționează furnizarea agentului de încălzire folosit pentru prepararea apei calde. Acum, avem deja racordat Spitalul Județean, vom racorda toate instituțiile publice și unitățile școlare din municipiul Giurgiu, și nu în ultimul rând avem, pe un proiect pilot început din toamna trecută: racordarea blocurilor ANL și a locuințelor sociale, acestea fiind în administrarea Primăriei am putut lua decizia de a realiza cheltuielile de racordare la apă caldă”, a adăugat primarul Nicolae Barbu.

În altă ordine de idei, inclusiv locatarii blocurilor de locuințe se pot racorda la sistemul centralizat de livrare a apei calde, costurile fiind mult mai mici față de consumul unui boiler sau a unei centrale:

”Rog cetățenii care doresc branșarea la apă caldă, să facă cerere la nivel de asociație, societatea primăriei va realiza branșarea și aducerea agentului termic până la subsolul blocului, iar de acolo fiecare își va face pe fiecare scară de bloc,o coloană de apă caldă”, a explicat edilul.

În încheiere, primarul Nicolae Barbu a dorit să sublinieze faptul că toate instituțiile publice și unitățile școlare au posibilitatea să se rebranșeze la apă caldă:

”Este un lucru la care nu am mai sperat și care credeam că nu va mai fi posibil în municipiul Giurgiu”.

 
Articolul precedentStimulente pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură și industria alimentară
Articolul următorAccident rutier pe A1, la km 26. Un autoturism s-a răsturnat