Peste 30 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă “Cu viaţa mea apăr viaţa”. Probele s-au desfășurat în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5, reunind la start opt echipaje de la unități de învățământ din Giurgiu, Daia, Joița, Stoenești și Vlașin.

Competiţia a constat într-o probă teoretică şi două practice. La cea teoretică, elevii au completat un chestionar cu întrebări din domeniul protecţiei civile. Probele practice au presupus transportarea unei persoane accidentate pe targă pe o distanță de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, ambele fiind contracronometru.

Concursul a fost organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vlașca” al Județului Giurgiu și Inspectoratul Școlar, cu sprijinul Consiliului Județean și Serviciului de Ambulanță. Acesta a avut ca scop cunoaşterea factorilor de risc ce pot genera situaţii de urgenţă sau dezastre, a modului de acţiune în astfel de cazuri, precum și formarea spiritului de solidaritate.

La final, primele trei locuri au fost ocupate de:

Locul I: Școala Gimnazială nr.1 Joița

Locul al II-lea: Școala Gimnazială nr. 1 Stoenești

Locul al III-lea: Școala Gimnazială “Prof. Dinu Nicolae” Vlașin.

Competiția s-a încheiat cu o festivitate de premiere, unde câștigătorii au primit diplome, medalii, cupe și premii.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentSesiunea specială a Bacalaureatului continuă cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba română
Articolul următorGiurgiu. Bărbat reţinut după ce poliţiştii au găsit în maşina sa 100 de kilograme de tutun, fără documente