Polițiștii giurgiuveni au indisponibilizat astăzi peste 1.600 de produse susceptibile de a fi contrafăcute, în urma unui control efectuat asupra unui autocar cu turiști, care circula pe relația Turcia-România.

În noaptea de 6/7.12.2019 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea și combaterea operațiunilor ilicite de import – export și a comerțului ilegal cu produse contrafăcute ori piratate.

Astfel, în interiorul unui autocar care efectua curse regulate pe relația Turcia – România și retur, polițiștii au găsit 1.634 articole vestimentare, pantofi sport, genți, parfumuri și alte bunuri, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, produse susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Polițiștii au indisponibilizat produsele susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 163.400 lei, care aparțineau unui cetățean turc de 67 de ani, care le-a achiziționat din orașul Istanbul și intenționa să le comercializeze în România.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

În activități au fost angrenați și polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.

 

 

Articolul precedentDescoperire revoluționară. O boală incurabilă ar putea fi vindecată în fază incipientă
Articolul următorVacă salvată de pompieri dintr-o baltă din județul Giurgiu