Bărbatul fusese dat în urmărire încă de pe 9 decembrie, după ce i-ar fi furat unui copil telefonul mobil, prin violenţă. Acum a fost găsit într-o localitate de lângă Capitală, iar la sosirea polițiștilor a încercat să fugă.
Agenții au tras mai multe focuri de armă în plan vertical și au reușit să-l imobilizeze.
L-au dus la secţie pentru audieri și au deschis pe numele lui un dosar penal pentru tâlhărie.
Potrivit Poliției Capitalei, bărbatul este bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie asupra unui minor, în 9 decembrie. Astfel, acesta a fost găsit marți seara pe raza unei localități limitrofe Bucureștiului.
În momentul în care a fost somat, bărbatul a fugit. În aceste condoții, polițiștii au tras mai multe focuri de armă, în plan vertical, fără a fi rănită vreo persoană sau produse pagube materiale.
Bărbatul a fost prins și imobilizat, iar ulterior a fost dus la audieri la Secției 12 Poliție, fiind reținut, în cele din urmă.
Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea că în 9 decembrie, prin violență, bărbatul de 31 ani ar fi deposedat pe stradă un copil de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie,
Sursa: Realitatea de Ilfov