În această după-amiază, după ce a dat foc unor gunoaie în gospodărie, o femeie din localitatea Pietrele a intrat în casă, fără să își dea seama de pericolul unui incendiu. 

Scânteile purtate de vânt au aprins anexele și locuința, iar flăcările au fost observate târziu. Femeia și fiul acesteia au reușit să iasă din casă și au cerut ajutor.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Giurgiu, Gărzii de Intervenție Colibași și Punctului de Lucru Greaca.
Aceștia au constatat că incendiul se manifesta violent la întreaga locuință, arderea fiind întreținută de vânt.
Au ars acoperișul casei și al anexelor, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, uși, mobilier, articole textile, materialul lemnos folosit la construcţia anexelor și s-au deteriorat pereții din paiantă, tavanele, dar și alte bunuri pe care familia le avea în două camere.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentProiectil de calibru 76 mm, neexplodat, găsit pe un câmp din Mihai Bravu
Articolul următorDoi tineri arestați preventiv pentru comiterea unor fapte de violență