Culesul viilor urmat de procesul de fabricație a mustului, precursor al vinului, se finalizează, din păcate, de prea multe ori, cu tragedii. Numeroase persoane își pierd viața anual, intoxicate cu monoxidul de carbon emanat de strugurii puși la fermentat în spații închise. Pompierii, solicitați să salveze vieți puse în primejdie de înșelătoarea capcană, avertizează asupra pericolelor și ne învață cum să recunoaștem, la timp, semnele unei intoxicații ce poate deveni mortală.
În această perioadă, când mustul fierbe în butoaie, beciurile devin periculoase pentru gospodari. De vină este gazul emanat în timpul procesului de fermentaţie, în spații neventilate corespunzător, avertizează pompierii, salvatorii chemați invariabil de fiecare dată când un gospodar sau mai mulți nu mai ies din beciurile unde sunt valorificate roadele toamnei. De cele mai multe ori, victime devin și cei care intervin inițial să îi ajute pe cei ce leșină în beciuri. Asta pentru că dioxidul de carbon se acumulează și acționează subtil și rapid, persoana afectată neavând vreme să își dea seama că este în pericol și neputând să reacționeze la timp.
În lipsa oxigenului din aceste spaţii închise, respectiv beciuri, magazii sau alte încăperi, dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentaţie se transformă în monoxid de carbon, gaz fără culoare sau miros, care pătrunde în organism pe cale respiratorie şi constituie o otravă puternică. Intoxicaţia acută cu monoxid de carbon se manifestă prin tulburări neuropsihice, cardiovasculare şi respiratorii. Faza iniţială constă din cefalee, vâjâieli în urechi, oboseală, pierderea capacităţii de a judeca şi acţiona, astfel încât victima este inaptă pentru a se salva. Într-o fază mai avansată de intoxicaţie, apar greţuri, vărsături, ameţeli, comă profundă. În cazul concentraţiilor mari de monoxid de carbon, aceste simptome se dezvoltă fulgerător, provocând moartea în câteva minute.
Uneori, chiar dacă efectul letal al gazului nu se manifestă pe loc, expunerea prelungită și constantă la un astfel de mediu poate cauza tulburări grave. După un anume timp petrecut în spațiul închis, persoana poate resimți dureri de cap, amețeli, iritabilitate, o stare depresivă, tulburări audiovizuale și de mers sau tulburări ale ritmului cardiac.
Pentru a evita astfel de situații, pompierii ne recomandă:
– fermentarea mustului să nu fie în spaţii închise, cum ar fi subsolurile şi beciurile.
– să nu intrăm în încăperile în care fierbe vinul, fără a asigura o ventilaţie corespunzătoare;
– să anunțăm pe cineva că vom intra într-o astfel de încăpere;
– să verificăm concentraţia de oxigen din încăperea în care intrăm. Cea mai simplă modalitate de a verifica prezenţa acestuia este prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care se va stinge, înseamnă că nu există suficient oxigen;
– să nu intrăm în încăperea în care există deja o victimă fără echipament de protecţie pentru că este posibil să ne intoxicăm la rândul nostru;
– să sunăm la 112 în orice astfel de situaţie.
Sursa: Realitatea de Giurgiu