Jandarmii giurgiuveni sărbătoresc mâine 125 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale, instituţie stabilă, autoritară şi eficientă pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pentru respectarea legilor în mediul rural.

„În urmă cu 125 ani necesitatea existenţei unei instituţii care să asigure ordinea publică şi respectarea legilor în mediul rural a determinat iniţierea unor demersuri pentru elaborarea legii de organizare a Jandarmeriei la nivel naţional. În prezent, la nivelul județului Giurgiu, Jandarmeria are subunități în localitățile Bolintin Vale, Singureni, Roata de Jos, Mihăilești și Clejani și execută zilnic misiuni în comunele menționate, în cele două oraşe din nordul judeţului şi în localităţile arondate acestora”, se arată într-un comunicat al IJJ Giurgiu.

Meritul pentru deplina clarificare a rolului, locului, organizării Jandarmeriei Rurale îi revine guvernului condus de Lascăr Catargiu, care a elaborat Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale. Aceasta a fost promulgată prin Decret regal şi a intrat în vigoare la 1 septembrie 1893. Legea Jandarmeriei Rurale prevedea instituirea unui corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară.

Până în anul 1998, ziua de 1 septembrie marca şi Ziua Jandarmeriei Române. Odată cu intrarea în vigoare a Legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, Ziua Armei se sărbătoreşte pe 3 aprilie, fiind momentul care marchează  promulgarea primului act de înfiinţare a corpului de jandarmi pe teritoriul României „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi” (anul 1850).

 

Citit 546 ori Ultima modificare Vineri, 01 Septembrie 2017 20:15

Articolul precedentCase de marcat moderne până la 1 septembrie? Nicio șansă…
Articolul următorCe caută inspectorii ANAF în apropierea frontierei de la Giurgiu și nu numai