Ambele echipe din județul Sibiu au avut programate, astăzi, meciurile din etapa a 14-a a Ligii 2 de fotbal. 

Astfel, mai întâi, CSC 1599 Șelimbăr a învins, pe propriul teren, cu 2-1, pe FC Buzău. Oaspeții au deschis scorul prin Chica-Rosa, în minutul 15. Gazdele au revenit pe tabelă după golurile marcate de Tătar, în minutul 58 și Visa, în minutul 70. Cu acest succes, CSC Șelimbăr a acumulat 21 de puncte și a urcat pe locul 9. FC Buzău are 25 de puncte și este pe locul 5. 

Cealaltă echipă din Sibiu, FC Hermannstadt, a învins, tot astăzi, dar în deplasare, fără emoții, pe Astra Giurgiu, scor 5-0. Golurile întâlnirii au fost marcate de Opruț (min. 16), Năstăsie (min. 20), Balaure (min. 37), Oroian (min. 55) și Sintean (min. 64). Cu această victorie, FC Hermannstadt a urcat pe locul 2 momentan, cu 31 de puncte, la 8 lungimi de liderul Petrolul.

Foto: DIGISPORT

 

 

Articolul precedentPNL relansează economia cu miniștri de mâna a doua. Ministerele de forță, puse pe tavă PSD-ului lui Ciolacu
Articolul următorAnamaria Prodan, invitată la Realitatea Sportivă! Ediție incendiară – anunțul anului: decizie bombă după divorț – LIVE VIDEO