Miercuri, 13 iulie 2022, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar –  sesiunea 2022.
Proba va începe la ora 9:00, în centrul de concurs de la Colegiul Tehnic ” Viceamiral Ioan Bălănescu”, Giurgiu.
Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 384 de candidați. 
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
La nivel județean sunt disponibile 54 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, 393 posturi/catedre complete pentru angajare pe perioadă determinată și  1125 posturi/catedre incomplete pentru angajare pe perioadă determinată.   
Primele rezultate vor fi afișate în data de 19 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 19 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 20 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 20 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 27 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar –  sesiunea 2022, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentUn bărbat s-a înecat în balta din apropierea localităţii Pietrişu
Articolul următorBărbat din Bucureşti, condamnat pentru infracţiuni rutiere, depistat la Găujani