Autoritățile din județul Giurgiu au luat o serie de măsuri pentru sezonul rece dar și pentru evitarea blocajelor și pentru reducerea timpilor de aşteptare în Punctul de trecere a frontierei Giurgiu.
Astăzi, prefectul județului Giurgiu, Adriana Puțaru, a anunțat, alături de șefi ai IJJ, IJP, ISU și ITPF Giurgiu, măsurile care au fost adoptate pe perioada sezonului rece.
Potrivit Adrianei Puțaru, au fost încheiate contractele pentru deszăpezirea drumurilor naționale din județ, acestea fiind valabile până în 2020 iar pentru drumurile județene, există contracte valabile până în 2021.
Drumurile județene din zona Bazei 1 Sud vor fi deszăpezite de către Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Giurgiu.
Totodată, a mai precizat sursa citată, au fost verificări privind existența stocurilor de material antiderapant și a utilajelor necesare în șase dintre bazele ce gestionează drumurile naționale și în trei baze ce au în responsabilitate drumurile județene, constatându-se că acestea sunt pregătite pentru intervențiile specifice.
Măsuri au fost luate și în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Astfel, pentru evitarea blocajelor rutiere, în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu vor asigura fluența traficului poliţiştii de frontieră împreună cu poliţia rutieră și jandarmii. Totodată, aceștia vor informa conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a tuturor punctelor alternative de trecere a frontierei.
Numărul polițistilor de frontieră va fi suplimentat iar capacitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiu va fi utilizată la maximum, dacă se va impune, a precizat inspectorul șef adjunct al ITPF Giurgiu, Nicu Răboj.
De asemenea, a fost încheiat un protocol cu partea bulgară privind intervenția operativă în cele două puncte de frontieră pe perioada sezonului rece.