Astra Giurgiu a emis aseară un comunicat, în care anunță că obiectivul echipei a fost schimbat, din ocuparea unui loc pe podium în salvarea de la retrogradare.

De asemenea, se lasă de înțeles faptul că echipa tehnică ar urma să fie schimbată, dar și unii dintre jucători ar urma să plece.
„Constatând forma foarte slabă și, mai ales, rezultatele modeste ale echipei noastre, obiectivul clubului Astra pentru acest sezon va fi schimbat, din ocuparea locurilor 1-3, în salvarea de la retrogradare!

În urma rezultatelor slabe, care periclitează obiectivele de performanță ale clubului Astra, ne vedem nevoiți să anunțăm reorganizarea activității, urmând să procedăm la schimbări atât pe partea băncii tehnice, cât și din punct de vedere administrativ și al lotului de jucători.

În acest sens, luni va avea loc o ședință de analiză, sancțiunile urmând să respecte R.O.I. al clubului, precum și regulamentele disciplinare ale FRF”, se arată în comunicatul Astrei.

Articolul precedentCod galben de ceață în mai multe localități din județul Giurgiu
Articolul următorPorche Panamera, implicat într-un accident rutier pe DN6