Printre pacienții evacuați vineri seara din secția ATI a Spitalului de Ortopedie Foișor se află și o polițistă care are nevoie de o proteză la coloană. Operația trebuie făcută de urgență, au avertizat colegii ei, care încearcă să o ajute să strângă banii pentru ca intervenția să fie făcută în Turcia. 

Marinela Ion, agent la Poliția municipiului Giurgiu, în vârstă de 49 de ani, urma să fie operată la Spitalul Foișor, având indicație „urgență”.
 
În cursul zilei de vineri urma să primească ultimele documente pentru ca operația să aibă loc săptămâna viitoare, dar din cauza mutării de urgență, acest lucru nu s-a mai întamplat. 

„Urma să primesc confirmarea pentru săptămâna 19-24 aprilie. (…) Am făcut toate analizele preoperatorii, urma să fiu operată, dar din păcate s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a spus aceasta, la Realitatea Plus. 

„In spitalele private din țară, intervenția costă peste 10.000 euro, iar la alte spitale de stat nu mai are timpul necesar să ajungă, având în vedere programările foarte târzii din cauza pandemiei, va expira valabilitatea investigațiilor și analizelor preoperatorii efectuate și nu în orice spital se poate face implantul de care are nevoie.

Singura sansa ar fi o intervenție în Turcia, care costa 6000 euro. Intervenția presupune implantarea unei proteze și a unor șuruburi de susținere a coloanei, și intervențtia asupra unor stenoze și a unor operatii anterioare care în timp au creat alte probleme.
 
Colega noastra a mai suferit îin urmă cu cățiva ani de un neoplasm mamar, are un copil minor în întreținere și are nevoie de ajutorul nostru. În cazul in care nu efectueaza operația, există riscul de paralizie a membrelor inferioare.” a transmis SNPPC.
 
Cine poate să fie de ajutor donând oricât de puțin, o poate face în contul RO 40RNCB0145037091530004, deschis pe numele surorii sale, Ion Mihaela ( 0771504266), Banca Comercială Română.
 
 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBilanț coronavirus 11 aprilie: 3.302 infectări noi și 129 de decese în ultimele 24 de ore. Numărul pacienților la ATI a trecut de 1500
Articolul următorMinistrul MAI, Lucian Bode, anunț de ultimă oră: Nu vor exista restricții de circulație în noaptea de Paște. Fără petreceri în cluburi de 1 Mai