A crescut numărul persoanelor aflate în carantină, în Giurgiu. 714 persoane...

În prezent, în judeţul Giurgiu, se află în carantină instituționalizată 72 de persoane, iar în izolare la domiciliu 714 de persoane. Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

A încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de către organele de...

La data de 21 martie, polițiștii Secției nr. 3 Politie Rurala Bolintin Vale au fost sesizați prin S.N.U.A.U. de către o femeie de 32 de ani, din comuna Joița, județul Giurgiu, cu privire la faptul că sora sa, o tânără de 29 de ani, a fost agresată fizic de către concubin, un bărbat de 39 de ani.

Restricții la intrarea în România pentru cetățenii străini

În aplicarea prevederilor art. 6  din Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.20202 privind măsurile de prevenire a răspândirii Covid 19, începând din data de 22.03.2020, ora 22.00 se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.

Cozi interminabile la magazine: giurgiuvenii şi-au făcut, din nou, proviziile

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a dat publicității Ordonanța Militară, nr. 2 din 21.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspând ire a COVID-19, unde au fost luate mai multe măsuri, printre care și: „Art. 2. – (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie”.

Piețele din România rămân deschise: reguli draconice pentru cei care merg...

OUG militară prin care drepturile românilor la liberă circulație sunt parțial restricționate a intrat în vigoare. Piețele din România rămân deschise, anunță Asociația Administratorilor de Piețe din România, însă există un set de reguli stricte de respectat. Cumpărătorii sunt rugați să evite formarea de grupuri.

Atenție, giurgiuveni! Noile restricții de circulație intră în vigoare de mâine....

Noile restricții impuse de autorități, printr-o ordonanță militară, intră in vigoare din această seară, de la ora 22.00. De la această oră, mall-urile rămân închise, iar activitatea în cabinetele stomatologice este suspendată.  De luni, tot de la ora 22.00, intră în vigoare restricțiile de circulație în afara locuinței.

Cod portocaliu de lapoviță și ninsoare

Vremea rea se prelungeşte mână miercuri, 25 martie. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM), a emis avertizări cod galben şi portocaliu pentru mai multe judeţe. În Bărăgan se va forma polei şi este aşteptat strat consistent de zăpadă.

553 de persoane izolate la domiciliu și 65 în carantină, în...

prezent, în judeţul Giurgiu, se află în carantină instituționalizată 65 de persoane, iar în izolare la domiciliu 553 de persoane. Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

Coronavirus – 433 de cazuri confirmate. 2 persoane decedate

Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).