O femeie din Uzunu a decedat după ce a rămas blocată...

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni au acţionat aseară, în localitatea Uzunu, pentru scoaterea din apă a unei femei  în vârstă de aproximativ 53 de ani.

Cum se încheie mediile elevilor. Măsurile prevăzute de Ministerul Educației pentru...

Ministerul Educației a aprobat măsurile cu privire la reluarea cursurilor după încheierea stării de urgență. Așa cum a declarat ministrul Educației, vor veni la școală numai elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, începând cu 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Vor fi maximum 10 elevi într-o clasă, cu mască și mănuși, iar clasele vor fi dezinfectate după fiecare grupă.

 Anunțul ministrului Vela despre ce se va întâmpla cu banii de...

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că sumele încasate din amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanţelor militare ar putea fi utilizate în sistemul de sănătate publică. Potrivit acestuia, de la începutul stării de urgenţă au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 570 de milioane de lei.

Primă de instalare pentru cadrele didactice care se titularizează în mediul...

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de Cameră decizională, OUG 79/2019 privind unele măsuri în domeniul educaţiei, cu unele amendamente care prevăd, prin altele, acordarea unei prime de instalare cadrelor didactice care se titularizează în mediul rural şi a unei indemnizaţii cadrelor didactice cu o vechime de 30 de ani care se pensionează.

Din ce în ce mai multe incendii de vegetaţie uscată. Pompierii...

În această perioadă, cele mai multe intervenții ale pompierilor sunt pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, izbucnite pe terenurile agrico le. Astfel de intervenții au loc zilnic, în urma arderii necontrolate a resturilor vegetale în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară.

127 de giurgiuveni, confirmaţi cu noul coronavirus

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.228 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 172 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Orban, atac dur la adresa PSD, după adoptarea tacită a autonomiei...

La Senat, PNL va vota împotriva proiectului de lege, asigură Orban

Aurelian Bădulescu, semnal de alarmă, după adoptarea tacită a Autonomiei Ținutului...

Bădulescu îi cere public lui Marcel Ciolacu "să explice urgent grava neglijență a domniei sale și a celorlați parlamentari"

Pentru ce motive pot ieşi din case vârstnicii giurgiuveni, indiferent de...

Potrivit Ordonanţei Militare nr. 10, intervalul orar în care se permite circulația persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani s-a schimbat.

Continuă acţiunea de dezinsecţie în Giurgiu. Unde au intervenit autorităţile

Primăria municipiului Giurgiu, prin Giurgiu Servicii Publice, a continuat, în zilele de 27 și 28 aprilie, activitățile de dezinsecție prin tratarea apelor re ziduale din bazinele de retenție de pe raza municipiului (șos.București, Tineretului, Negru Vodă, Berzei și Parcul Steaua Dunării), tratarea apelor din Canalul Cama, precum și lacul de agrement din Parcul Steaua Dunării.