Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, 599 de parfumuri și 120 de articole vestimentare, care erau inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 39 de ani, pasager al autocarului.

În cursul acestei dimineți, în Punctul de Trecerea a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific unui autocar, care transporta persoane în regim internațional, pe ruta Turcia-România.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, mai multe colete ambalate în material plastic, de culoare neagră. Acestea conţineau aproximativ 120 de articole vestimentare și 599 de parfumuri, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că bunurile respective aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 39 de ani, pasager al autocarului.

Articolele vestimentare precum și parfumurile, în valoare de aproximativ 80.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, față de cetățeanul turc se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBilanț coronavirus 1 februarie: 40.018 cazuri noi și 97 decese
Articolul următorGarda de Mediu cumpără drone pentru fiecare județ. Echipamentele vor căuta surse de poluare