Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 260  flacoane cu parfum, inscripționate cu numele unor marci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean turc a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 12 ianuarie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit într-un autocar, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 266 parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorul este un cetățean turc în vârstă 28 de ani. Acesta a declarat că intenționa să le comercializeze şi nu deține documente de proveniență.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar valoarea lor, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 79.800 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentUn magazin din Gostinu a luat foc din cauza unui scurtcircuit
Articolul următorIncendiu violent la un imobil din Vânătorii Mici