Pilda zilei

Inima

Într-o zi, într-o lume în care oamenii aveau trupul străveziu, un tânar s-a oprit în centrul oraşului şi a început să strige că are cea mai frumoasă inimă. Nu după multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mulţime de oameni şi toţi îi admirau inima, care era, într-adevăr, perfectă. Nu vedeai pe inima lui niciun semn, nici o fisură. Da, toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată. Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude. Când deodată, s-a apropiat de multime un batrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
– Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele.
Oamenii din mulţimea strânsă în jurul tânărului au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima celui care îndrăznea să se compare cu el. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrici, locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi din inima concurentă, răni larg deschise, încă sângerânde.
„Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă”, îşi şopteau uimiţi oamenii.
Tânărul, după o examinare atentă a inimii bătrânelului, şi-a ridicat privirea şi i-a spus râzând:
– Cred că glumeşti, moşnege. Priveşte la inima mea – este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere.
– Da, a spus blând bătrânelul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodată inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea – rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care, adesea, îmi dă în schimb o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor. Acestea sunt rănile deschise din inima mea, găurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni; şi, cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor. Înţelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? A încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânelul.
Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrânel, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. Și-a rupt apoi o bucată din inima brăzdată de cicatrici şi a pus-o în inima tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase. Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă, pulsa de acum dragoste din inima bătrânelului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.
Cât de trist trebuie să fie să mergi pe calea vieţii cu o inimă întreagă în piept. O inimă perfectă, dar lipsită de frumuseţe, lipsită de dragoste…
Inima ta cum este, omule? O poţi împărţi cu alţii?

Sursa: Realitatea Spirituala

Articolul precedentAdversar facil pentru campioana României în Liga Campionilor
Articolul următorVremea 19 iunie. Caniculă și disconfort termic ridicat