În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Clejani, orașul Mihăilești, județul Giurgiu și în municipiul București, în 7 dosare penale.

Potrivit anchetatorilor, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat dintr-o societate comercială, respectiv furt de energie electrică și executarea sau folosirea de instalații clandestine, în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

Astfel, referitor la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sunt vizate 3 persoane, care, în luna august 2021, ar fi sustras 200.000 de lei dintr-o societate comercială, situată în orașul Mihăilești, județul Giurgiu.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș” București și de cel al reprezentanților unei societăți comerciale de energie electrică.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Locuitorii satului Dobreni au rămas fără curent din cauza unei probleme de hotar între localităţi
Articolul următorUcraina, bombardată în toate orașele mari – Vladimir Putin a ordonat invazia militară a țării