Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, au documentat astăzi, activitatea infracțională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și efectuare neautorizată de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în două cauze distincte.

Astfel, în cadrul primului dosar, din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2022, în județul Galați, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni neautorizate cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În perioada ianuarie – 4 august 2022, membrii grupului infracțional organizat ar fi efectuat operațiuni de procurare şi livrare de produse despre care ar fi știut că produc efecte psihoactive, respectiv cu privire la 1.047,85 de grame din compusul psihoactiv 3 – Chloromethcathinone (3-CMC).

În cadrul celui de-al doilea dosar, la data de 4 august a.c., polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, au prins, în flagrant delict, o persoană, după ce aceasta ar fi comercializat 56 de comprimate de ecstasy.

Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie – august 2022, trei persoane ar fi acţionat în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, și ar fi procurat, cumpărat, deţinut, transportat şi vândut consumatorilor din județul Galați cel puţin 314 grame de substanţă solidă, sub formă de cristale conţinând compusul Chloromethcathinone (3 – CMC) și 137 de comprimate de ecstasy.

În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate în cele două cauze, în județele Galați și Giurgiu, au fost descoperite și ridicate 33,55 grame de cannabis, 131 de comprimate ecstasy și diverse cantități de 3 – CMC, precum și 14.000 de euro și 20.220 de lei.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au dispus în cele două dosare reținerea, pentru 24 de ore, a 8 persoane, în cursul zilei de astăzi, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate Vrancea, Brăila și Giurgiu și Inspectoratului de Poliție Județean Galați, precum și al jandarmilor Brigăzii de Jandarmi Mobilă Bacău și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Incendiu la o shaormerie din localitatea Copaciu
Articolul următorAccident grav între un autobuz românesc și o mașină lângă Veliko Tarnovo. Trei morţi şi 9 răniţi