Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit 1.200 pachete cu ţigări, pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă în ţară ascunse în scaunele şi bancheta unui autoturism.

Astăzi, la ora 6.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 34 de ani, la volanul unei platforme pe care era transportat un autoturism marca Ford.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport aflat pe platformă, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în husele scaunelor și în bancheta autoturismului, 1.200 pachete cu ţigări.  

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că posesorul bunurilor este șoferul platformei, acesta declarând că a cumpărat țigările din Bulgaria, contra sumei de 7.200 leva, cu scopul transportării lor în Franța pentru colegii de serviciu.

Țigările, în valoare de 25.200 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000  țigări”, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentUn autotren încărcat cu lemne a luat foc, la Vedea
Articolul următorPatru autoturisme avariate în Giurgiu, după ce copaci încărcați cu zăpadă au căzut peste ele