Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma unor controale specifice, peste 1800 articole textile, încălțăminte şi parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care cinci cetățeni turci au încercat să le introducă ilegal în țară, ascunse în compartimentele pentru bagaje ale unor autocare. 

În ultimele 72 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în cinci autocare, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 1.822 articole textile, încălţăminte şi parfumuri, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt cinci cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 21 și 56 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să comercializeze bunurile, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că produsele transportate sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 388.200 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentAccident rutier pe A1, între un TIR și un autocamion. O persoană a fost rănită
Articolul următorDescoperire macabră pe Dunăre. Bărbat găsit mort într-o ambarcațiune