Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, nereguli privind transferul a peste 21 tone de deşeuri metalice. Deşeurile urmau să ajungă în Germania însă au fost returnate societăţii expeditoare.

În data de 19.08.2022, în jurul orei 18.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un ansamblu rutier condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 68 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, deşeuri metalice, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăţi din Germania.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 21.795 kilograme deșeuri metalice.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentUn muncitor a căzut de pe schelă, de la etajul al patrulea al unui bloc din Giurgiu
Articolul următorMiron Mitrea analizează ce impact va avea uciderea fiicei lui Dughin la Moscova în războiul din Ucraina: „Incidentul va fi folosit de toate părțile”