Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, alături de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, nu au permis intrarea pe teritoriul României a unui ansamblu rutier care transporta cantitatea de 24 tone deșeuri rezultate din procesarea zgurii.

În ziua de 05.07.2022, în jurul orei 11.35, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în țară controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 39 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, din Bulgaria pentru o societate comercială din România, deșeuri rezultate din procesarea zgurii.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, polițiștii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu.

În urma verificărilor, s-a constatat că în mijlocul de transport se aflau 24.540 kilograme deșeuri rezultate din procesarea zgurii.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul pe teritoriul României ansamblului rutier, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Percheziţii la persoane bănuite de proxenetism
Articolul următorPercheziţii în Giurgiu la persoane bănuite de evaziune fiscală