Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu – Comisariatul Judeţean Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind transferul a peste 39 de tone de deșeuri din material plastic și feroase.
În perioada 28-29.05 a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat două ansambluri rutiere, formate din cap tractor și semiremorcă, conduse de un cetățean moldovean, în vârstă de 31 de ani, respectiv un cetățean bulgar, în vârstă de 32 de ani.
Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că șoferul moldovean transporta peste 17 tone de deșeuri din material plastic, iar șoferul bulgar transporta aproximativ 22 tone deșeuri feroase. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu.
Cele două tgrnasporturi de deşeuri proveneau din Turcia şi aveau ca destinaţie o societate din România.
Procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că transporturile nu îndeplinesc condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul acestora pe teritoriul României.
Sursa: Realitatea de Giurgiu