Giurgiuvenii au început să fie interesați de programul Ministerului Agriculturii de înregistrare a produselor tradiționale.

Mâine, la Direcția Județeană pentru Agricultură Giurgiu va fi înmânat atestatul, solicitat de un agent economic din Herăști, pentru produsul tradițional plăcintă de căpriță de la Herăști, pe care Realitatea de Giurgiu l-a promovat în urmă cu ceva timp.

Agentul economic care a obținut atestarea plăcintei de căpriță o va produce pe o perioadă de patru luni pe an, dar există posibilitatea ca planta folosită ca și ingredient principal să fie conservată la rece. Plăcinta de căpriță urmează să fie promovată ca produs tradițional iar cei care o vor produce o vor putea comercializa și la târgurile de profil.

Petra Ochișor, directorul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Giurgiu a declarat că mai sunt giurgiuveni interesați cum să își înregistreze ca tradiționale produsele pe care le realizează.

Articolul precedentCozmin Gușă: „Sper ca atitudinea în PSD să fie: identificarea obraznicilor, punerea la colț, apoi un proces de analiză a fiecăruia”
Articolul următorO casă bătrânească din localitatea Mihăilești, distrusă de un incendiu