Cine spera că polițiștii vor înceta aplicarea amenzilor după anunțul Curții Constituționale a României, s-a înșelat. 

În ultimele 24 de ore, în județul Giurgiu, au fost efectuate 1004 verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse (măsuri de izolare, verificarea documentelor privind deplasarea sau libera circulație). În ultimele 24 de ore, oamenii legii au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 79.000 de lei,

Ce spune Curtea Constituțională a României

Curtea Constituțională a României a admis, în unanimnitate de voturi, neconstituționalitatea privind majorarea amenzilor între 2.000 și 20.000 de RON, față de 100 și 5.000 RON. CCR a declarat neconstituționale atât amenzile, cât și ordonanța de modificare a stării de urgență, în ansamblul său.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, în unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență sunt neconstituționale. De asemenea CCR a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanțeide urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență este neconstituțională, în ansamblul său.”, se arată în comunicatul CCR.

100.000 de plângeri în instanţă

Toate amenzile aplicate în această perioadă se pot transforma în procese pentru contestarea amenzilor, ceea ce ar supraaglomera instanțele cu sute de mii de dosare. Potrivit Asociației Grefierilor din România, până în prezent s-au înregistrat peste 100.000 de plângeri privind sancțiunile acordate pentru încălcarea restricțiilor de circulație în timpul stării de urgență.

Românii amendați după data de 31 martie, când au fost majorate sancțiunile contravenționale, pot contesta în instanță amenzile și vor avea câștig de cauză.

 

Articolul precedentAchiziții dubioase, în Sănătate: contracte cu statul, date în 60 de SECUNDE!
Articolul următorUn bărbat şi-a dat foc în propria casă. Acesta a fost găsit inconştient şi cu arsuri pe 70% din corp