Structurile rezidențiale pentru copii și tineri din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu au primit astăzi o donaţie  din partea Fundației “Dan Cristian Popescu” din București. Astfel, în beneficiul copiilor și tinerilor aflați în plasament de tip rezidențial la Complexul de Servicii Sociale, zece case de tip familial și două apartamente  din Giurgiu au fost livrate produse alimentare.

“Pentru că eu sunt fiică a județului, m-am născut în Colibași, județul Giurgiu, mi-am dorit ca această acțiune de sprijin umanitar să se desfășoare la D.G.A.S.P.C. din județul Giurgiu. Sponsorizarea de astăzi, constând în produse alimentare în valoare de 10.780 lei, este un prim pas în colaborarea pe care dorim să o derulăm împreună cu D.G.A.S.P.C. Giurgiu.Intenționăm să ajutăm prin donații de alimente, materiale de construcție și produse de curățenie și centrele pentru vârstnici”, a  declarat Denisa Mihalache, director al Fundației “Dan Cristian Popescu”.

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu adresează mulțumiri sponsorului precum și tuturor persoanelor implicate în derularea acestei acțiuni.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPeste 40 de tone de deşeuri metalice, oprite la PTF Giurgiu
Articolul următorCantitate considerabilă de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cafea și țigarete, descoperită în P.T.F. Giurgiu