Un apel “112” primit în această după-amiază sesiza faptul că în localitatea Mihai Bravu a fost descoperită muniție rămasă neexplodată. Persoana care a solicitat sprijinul autorităților efectua lucrări agricole pe un teren, iar în urma folosirii utilajului de discuit a observat un obiect care semăna cu un proiectil. 

Echipa pirotehnică a ISU Giurgiu s-a deplasat imediat la fața locului pentru asanarea terenului. Pirotehniștii au constatat că era vorba despre un proiectil exploziv, calibrul 76 mm.
În urma verificărilor efectuate în zonă, cu ajutorul unui detector de metale, la aproximativ 100 m de locul în care a fost găsit primul proiectil, a mai fost identificat un altul, de același calibru. 
Acestea au fost ridicate, transportate şi depozitate în siguranţă, urmând să fie distruse în poligonul de specialitate.
 
Informare preventivă 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vlașca” al judeţului Giurgiu informează faptul că cetățenii trebuie să anunţe, de urgenţă, organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau ISU dacă descoperă elemente de muniţie rămasă neexplodată. 
Atunci când găsesc obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă 
suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată (cartușe, grenade, petarde, 
mine antitanc, proiectile de artilerie, rachete, bombe explozive, incendiare, toxtice etc.), cetăţenii trebuie să respecte următoarele reguli:
– să nu le mişte de pe locurile pe care se află; 
– să nu le desfacă şi să nu le predea operatorilor economici (societăţile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase); 
– să nu le introducă în clădiri, încăperi sau locuinţe;
– să nu le folosească pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; 
– să nu le lovească, să nu le taie şi să nu le demonteze; 
– să nu se joace cu muniţii neexplodate;
– să nu folosească focul deschis în apropierea acestora.
Articolul precedentMare grijă dacă plecaţi la drum. Posibilă întrerupere a serviciilor de emitere rovienietă şi peaj
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 55. A venit sezonul ambroziei!