Mai mulți deținuți de la Penitenciarul Giurgiu au protestat, în celulele lor, nemulțumiți fiind de măsurile restrictive neadecvate impuse de director, au precizat surse din interior, potrivit „Giurgiuveanul”.

Potrivit aceloraşi surse, numărul deţinuţilor care au protestat a fost de circa 40 de persoane.

Lagat de acest protest, Ana Maria Mucioniu, responsabil mass-media în cadrul Penitenciarului Giurgiu, a precizat, pentru Realitatea de Giurgiu, că mai mulți  deținuți au protestat ieri în celulele lor, aflate pe o singură secție, aceștia având probleme de natură personală, cum ar fi executarea pedepsei într-o unitate aflată la depărtare de domiciliu și altele. 

Problemele deținuților au fost mediate prin comunicarea cu personalul specializat al instituției, a mai precizat sursa citată. 

Însă, așa cum precizează Giurgiuveanul, au fost identificaţi şi capii revoltei, nouă persoane, care au fost transferaţi la alte penitenciare din ţară.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentNoi RELAXĂRI de la 1 iulie | Florin Cîțu: Se pot organiza evenimente culturale cu până în 2.500 de spectatori
Articolul următorAccident mortal pe DN5, la Călugăreni