Polițiștii giurgiuveni, cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Giurgiu au desfășurat, ieri, o razie generală la nivelul județului Giurgiu, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, creșterea vizibilității elementului polițienesc, prevenirea faptelor contra patrimoniului și respectarea legislației la regimul rutier.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 35.765 de lei, dintre care 44 la O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 3 la Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 22 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și 6 pentru alte încălcări ale normelor legale.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 135 de persoane, controlate 84 de autovehicule și verificate 14 societăți comerciale.

De asemenea, în intervalul de referință, polițiștii au constatat 2 infracțiuni (1 la regimul fondului cinegetic și 1 la regimul piscicol), au reținut 6 permise de conducere, fiind retras 1 certificat de înmatriculare.

 

 

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 22 ianuarie 2022
Articolul următorBilanț coronavirus 23 ianuarie: 14.088 cazuri noi și 22 decese