Astăzi, la Giurgiu, începe Festivalul gastronomic şi meşteşugăresc al romilor.

Evenimentul, aflat la prima ediție, propune trei zile pline de activități, de la ateliere de meșteșugărit și bucate tradiționale, până la muzică și voie bună alături de ansambluri folclorice şi artişti cunoscuţi, printre care şi taraful de la Clejani.

Iată că, începând de astăzi şi până duminică, sunteţi invitați să descoperiţi tradițiile romilor din zonă.

Evenimentul se desfăşoară cu  prilejul Zilei Internaţionale a Romilor, sărbătorită in fiecare an pe 8 aprilie.

Programul Festivalului este, în fiecare dintre cele trei zile, între orele 10-23.00,  timp în care publicul poate admira și cumpăra produse de la standurile târgului și se poate bucura de un amplu program artistic, care cuprinde muzică specifică etniei rome dar si muzică populară românească. Pe scena care va fi amenajată în zona steaua dunarii vor urca artisti precum Vică Vijelie, Floriţă de la Clejani , Selena Mărgean, dar şi  Taraful Doina Dunării .

În cadrul evenimentului, Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi vor întreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCosmin Gușă, despre încercarea de mazilire a lui Rareș Bogdan: „Cum este această presă în fața serviciilor secrete, dacă nu ca o prostituată!”
Articolul următorTradiţii de FLORII. Ce trebuie să faci în Duminica Floriilor ca să afli cu cine te căsătoreşti