Interzicerea creşterii porcului în gospodăriile populaţiei pe o anumită perioadă de timp, pentru limitarea extinderii pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul României, nu poate fi luată în calcul de autorităţi, chiar dacă este una dintre măsurile tot mai des cerute de reprezentanţii industriei agroalimentare autohtone, întrucât s-a dovedit a fi singura care a dat rezultate în alte ţări europene unde a evoluat această boală.

„Nu ştiu dacă este prea mult ceea ce îmi doresc, dar mi-aş dori o formă de disciplină socială, în sensul de a se înţelege riscurile la care se supune populaţia care sacrifică porci în zonele afectate şi poate genera transferul bolii direct sau indirect în regiuni încă indemne, neafectate de boală.

Sigur că factorul cel mai important care generează acest risc este hrănirea aceasta neconformă a porcului, nu ştiu dacă este corect, dar aş spune chiar primitivă, cu resturi alimentare. Este principalul factor de risc care face posibil transferul bolii dintr-o regiune afectată într-una neafectată.

Trebuie să înţelegem că generăm nişte riscuri cu nişte consecinţe enorme, care afectează cetăţenii ţării. Nu cred că poate sau îşi propune cineva să controleze în detaliu fiecare cetăţean care sacrifică porcul, îl plimbă, îl duce dintr-o parte în alta

Oamenii trebuie să înţeleagă. Nu putem pune un jandarm la fiecare poartă”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu.

El consideră că fiecare stat trebuie să identifice şi să aplice măsurile cuvenite, pe specificul ţării, însă în România nu se poate vorbi despre o măsură atât de radicală, precum interzicerea creşterii porcilor în gospodăriile populaţiei.

„Nu cred că va putea face cineva aşa ceva. Comisarul Hogan (comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, n.r.) a spus că România adăposteşte peste 75% din porcii crescuţi în gospodăriile populaţiei din toate statele Uniunii Europene. Această cifră spune tot. Fiecare stat trebuie să identifice şi să aplice măsurile cuvenite.

Dacă vorbim de 75% din porcii crescuţi în gospodăriile populaţiei din Europa, nu cred că putem vorbi de o măsura atât de radicală: interzicerea creşterii porcilor în gospodăriile populaţiei, dar cred că boala va face această separaţie.

Acolo unde boala va recidiva şi nu se vor respecta condiţiile impuse de autorităţi, sigur că oamenii, unii dintre ei, vor renunţa văzând că lupta cu boala e inegală. Este un adevăr constatat de toate statele afectate.

Astfel, se va detaşa un segment care se va specializa şi îşi va crea acele ferme în interiorul cărora să crească un anumit efectiv de porcine, dar să poată să asigure şi condiţii de biosecuritate care să le menţină efectivele în viaţă şi să fie şi valorificabile, iar alţii nu vor putea, nu vor şti, nu vor dori să respecte aceste condiţii şi vor plăti preţul pierderii animalelor şi probabil într-o bună zi vor renunţa”, a explicat Brănescu.

Articolul precedentAccident rutier pe Bulevardul CFR. Minoră accidentată pe trecerea de pietoni
Articolul următorPrima ninsoare, la Giurgiu. Cum se circulă pe DN 5 și pe alte drumuri din județ