Premierul Florin Cîțu a anunțat vineri un nou program guvernamental, cu buget de șapte miliarde lei, pentru proiecte care vizează construirea ori modernizarea drumurilor județene și comunale.

”Alocăm șapte miliarde de lei pentru proiectele care vizează drumuri județene și comunale care nu pot fi finanțate nici prin fonduri europene, nici prin PNRR sau alte surse. România trebuie să treacă la etapa următoare, trebuie să avem drumuri asfaltate în toată țara”, a scris premierul Cîțu pe Facebook.

Programul de șapte miliarde de lei este unul separat de PNDL și alte programe guvernamentale.

Drumurile județene sunt gestionate de consiliile județene, iar cele comunale de primării.

În aceeași postare, premierul Cîțu a mai spus că ”toate investițiile aflate în derulare vor merge mai departe. Plătim la timp facturile, o premieră în ultimii 30 de ani”, a scris Cîțu referindu-se la Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), care și-a epuizat bugetul.

 

Articolul precedent65 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Articolul următorPeste 687.000 de lei amenzi date de Poliția Rutieră într-o singură zi