Sfinții zilei

Sfinții Apostolii Petru și Pavel (dezlegare la pește)

Sfântul Apostol Petru s-a născut în Betsaida, la  Marea Galileii  era pescar și se chema Simon, înainte de a se întâlni cu Domnul. Mântuitorul i-a pus numele de ,,Petru’’ care înseamnă ,,Piatră’’. Era  frate cu Sfântul Apostol Andrei, ,,Cel întâi chemat’’ la slujirea credinței. Acesta era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece ucenici. Sfântul a fost primul care a predicat mesajul Evangheliei lui Hristos după pogorârea Sfântului Duh, cu multă strădanie, fără de odihnă , pentru răspândirea credinței și îndeplinirea poruncilor Mântuitorului. Apostolul Petru a fost autorul celor două Epistole din Noul Testament, comori de învățătură. Moartea Sfântului a avut loc la Roma, în Cetatea Cezarilor, pe 29 iunie, în anul 67. A fost răstignit cu capul în jos din porunca împărat Nero.

Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tarsul Ciliciei într-o familie de farisei. Înainte de a veni la credință se numea Saul și era fariseu, rabin în religia evreilor, fiind cunoscător al întregii învățături din acea vreme. Sfântul era un prigonitor a celor ce mărturiseau credința în Hristos. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, l-a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat și a crezut în El, devenind un neînfricat propovăduitor al credinței creștine sub noul nume de Pavel ,,vas ales’’. Apostolul a fost unul dintre cei mai mari apostoli a lui Hristos, fiind numit și ,,Apostolul Neamurilor’’. Moartea Sfântului Apostol Pavel a fost de mucenic, tăindu-i-se capul cu sabia, în aceeași zi cu Sfântul Petru și sub același împărat Nero, la marginea Romei.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este precedat întotdeauna de o perioadă de post.

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Cum a descoperit cea mai productivă mină din România
Articolul următorA fost inaugurat Centrul educaţional de tineret din Găujani