Procurorii audiază, pentru a doua zi consecutiv, mai mulți șoferi care au trecut cu mașina prin zona unde a fost găsită tânăra incendiată, în data de 30 octombrie. Audierile au loc la Parchetul Tribunalului Giurgiu, care a preluat ancheta în acest caz.

Procurorii au identificat mai mulți șoferi care în seara zilei de 30 octombrie au trecut aproape de locul incendiului. Anchetatorii vor să vadă dacă aceștia au avut camere de bord care ar fi putut înregistra momentul incendiului. Totodată, a fost restrâns intervalul de timp, fiind identificați șoferii care au trecut pe lângă locul incendiului în jurul orei la care a fost făcut apelul la 112.   

Deşi au trecut şase zile de la acel moment, poliţia nu ştie nici acum cine este victima. Nimeni nu a venit să reclame dispariția vreunei tinere cu semnalmentele date de anchetatori. Se verifică o nouă ipoteză, aceea ca tânăra să fie din țara vecină, din Bulgaria.

Miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a solicitat Punctului Comun Româno- Bulgar să facă verificări privind o eventuală dispariție a unei tinere cu acele semnalmente iar ieri această cerere s-a pus în aplicare. Totodată, s-au solicitat informații legate de o eventuală tranzitare a unei tinere cu acele semnalmente a frontierei romano- bulgare. 

Tânăra ar fi avut 20-30 de ani, înălțimea de 1,60 – 1,65, greutatea 50-55 de kilograme. Conform datelor prezentate de poliție, ea ar fi avut părul șaten, drept, de lungime medie. Persoanele care o recunosc pe tânără sunt rugate să apeleze la cea mai apropiată secție de poliție sau la numărul de urgență 112.

Rezultatele autopsiei au arătat ca înainte de a muri, ea a fost lovită cu un obiect tăietor în zona capului.

Corpul femeii a fost găsit într-un șanț din apropierea localității Ghimpați, județul Giurgiu. Pe DN 6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, un șofer de TIR care a trecut cu mașina prin zonă a crezut inițial că este vorba despre un incendiu de vegetație. Flăcările au fost observate de pe șosea, în jurul orei 22:00. Șoferul s-a oprit din drum, a încercat să stingă incendiul și apoi a sunat la 112.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentVINERI la ora 18:00, Spovedania lui Rizea: Acoperiții din presă. Jurnaliștii care stăteau la masă cu șmecherii de la Monaco
Articolul următorVIDEO Arafat: creșele și afterschool-urile rămân deschise. Declarația pe proprie răspundere poate fi tipizată sau scrisă de mână