Polițiștii din cadrul Poliției Oraș Mihăilești au depistat, sâmbătă seara, pe D.N.6, în orașul Mihăilești, județul Giurgiu, un bărbat de 45 de ani din comuna Ghimpați, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Drager care a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Tot pe 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Nr. 2 Poliție Rurală Comana au depistat în comuna Comana, județul Giurgiu, un bărbat de 62 de ani din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Drager care a indicat valoarea de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând transportul la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În aceeași zi, polițiștii au depistat pe Bulevardul București din municipiul Giurgiu, un bărbat de 39 de ani din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, fiind radiat din circulație de autoritățile bulgare la data de 02.07.2020.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

   

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Cine sunt membrii echipei câștigătoare a lui Cîțu
Articolul următorScumpirile au urcat inflația la 5,25%. Oamenii sunt îngrijorați