Polițiștii giurgiuveni au depistat, sâmbătă, în localitatea Ogrezeni, județul Giurgiu, un tânăr, de 27 de ani, din comuna Bucșani, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 Tot pe 25 decembrie, a fost depistat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Ulmi, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentDoliu în lumea artistică: Victor Socaciu a murit
Articolul următorMăsuri de sezon la Aeroportul Henri Coandă: pe fluxul de plecări sunt deschise toate ghișeele de check-in