Dosare penale pe numele unor șoferi, în judeţul Giurgiu. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool.
Primul dintre șoferi, în vârstă de 25 de ani, a fost oprit ieri de polițiști în localitatea Găujani. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pentru control și au simțit că miroase a alcool.
„În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice”, transmit polițiștii giurgiuveni.
Al doilea șofer, în vârstă de 19 de ani, a fost oprit tot pentru control, azi noapte, pe Bd. Daciei, din Giurgiu. Oamenii legii l-au tras pe dreapta şi au constatat că bărbatul emana halenă alcoolică. „În urma testării cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.”, spun polițiștii.
În plus, acesta nu avea nici permis de conducere.
Cei doi șoferi s-au ales acum cu dosare penale pentru infracțiunile comise.
Sursa: Realitatea de Giurgiu