Şoferi inconştienţi, prinşi băuţi la volan. Tragediile de pe şosele par să nu-i sperie pe conducătorii auto.

Polițiștii rutieri au depistat mai mulți șoferi au fost prinși de către aceștia după ce consumaseră câteva pahare de alcool înainte să se urce la volan. Șoferii au avut o alcoolemie cuprinsă între 0.42 și 0,73mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sâmbătă, 18 august a.c., în numai trei ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au depistat în trafic trei conducători auto care conduceau autoturismele sub influența băuturilor alcoolice.

La ora 18.25, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 39 ani, din municipiul Giurgiu,  în timp ce conducea  autoturismul pe strada Digului, din  municipiul Giurgiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilotest, care  a indicat valoarea de 0.49 mg./l., alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 20:30, a fost depistat un bărbat de 49 ani, din comuna Bolintin-Vale, județul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe strada Libertății, din orașul Bolintin Vale, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilotest, care  a indicat valoarea de 0.42 mg./l., alcool pur în aerul expirat

La ora 21.15, polițiștii au mai depistat în trafic un bărbat de 52 ani, din comuna Daia, județul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Național 41, în localitatea Dăița, județul Giurgiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilotest, care  a indicat valoarea de 0.73 mg./l., alcool pur în aerul expirat.

Cei trei conducători auto au fost conduși la unități sanitare pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.

 

Articolul precedentSchimbări radicale la sistemul de urgență 112
Articolul următorOrele suplimentare, incluse în pensia cadrelor medicale