276 de copii au fost părăsiți în maternități și în alte unități sanitare, în primele nouă luni din 2022, cu 48 mai puțini față de perioada similară din 2021, conform datelor publicate pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).
Dintre aceștia, 220 de copii au fost părăsiți în maternități, 54 în secțiile de pediatrie, iar doi au fost lăsați în altă secție de spital.
În ceea ce privește copiii în această situație, care au fost externați, 103 s-au reîntors la familiile lor, doi au fost plasați la familia extinsă, 15 la familii/persoane și 134 la asistenți maternali.
Totodată, opt copii au fost încadrați în centre de plasament, doi în centre de primire în regim de urgență, iar opt copii se regăsesc în alte situații, conform datelor ANPDCA, preluate de Agerpres.