Arme, muniție și butelii cu gaz comprimat, găsite în locuința unui bărbat

pistol
Polițiștii giurgiuveni fac cercetări într-un dosar, după ce au fost găsite în locuința unui bărbat, o armă, muniție, buteliile cu gaz comprimat și mai multe boabe de porumb tratate cu o substanță de culoare roz.
Ieri, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Giurgiu au fost sesizați cu privire la faptul că, în locuința unui bărbat de 65 de ani, din comuna Gogoșari, județul Giurgiu, au fost identificate un pistol cu aer comprimat și muniție aferentă.Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au identificat în camera bărbatului un pistol cu aer comprimat, cal. 4,5 mm. și 415 bucăți muniție cal. 4,5mm.Într-o altă cameră din locuință, au fost găsite doua butelii cu gaz comprimat sigilate pentru pistoale cu aer comprimat, iar într-o anexă un recipient din plastic în care se aflau circa 200 grame de boabe de porumb tratate cu o substanță de culoare roz.În urma verificărilor, s-a constatat că arma nu este înregistrată în evidențele vreunei persoane fizice sau juridice și nici bărbatul nu figurează ca deținător legal de arme și muniții.Astfel, arma, muniția, buteliile cu gaz comprimat, precum și boabele tratate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi supuse unei constatări criminalistice pentru a se stabilii categoria și caracteristicile constructive precum și natura substanței folosită la tratarea boabelor.În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere sau portul fără drept de arme neletale supuse autorizării și orice operațiuni cu substanțe periculoase efectuate fără drept.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














